Cauzele calcaielor crapate

Odată cu anotimpul cald şi trecerea la încălţămintea de vară, vedem în jurul nostru o mulţime de imagini mai mult sau mai puţin plăcute.
În cea de-a doua categorie se situează şi călcâiele crăpate. De-a dreptul inestetice, ele sunt o problemă cu care se confruntă atât femeile, cât şi bărbaţii. Pielea uscată, fisurată poate duce în unele cazuri până la sângerări şi dureri insuportabile.

Aşadar, ce-i de făcut?
Cauzele călcâielor crăpate

Înainte de a vorbi despre remedii, trebuie să înţelegem cauzele acestei probleme. Se pare că principalul factor care duce la crăparea călcâielor ar fi statul prea mult în picioare. Mai mult decât atât, persoanele care stau prea mult în picioare nu folosesc nici încălţămintea adecvată, iar acest lucru duce la accentuarea problemei.

O altă cauză a călcâielor crăpate este şi obezitatea. Presiunea exercitată pe talpa piciorului, în cazul excesului ponderal, este mult mai mare decât ar fi normal, iar asta afectează atât aspectul tălpilor, cât şi sănătatea lor.

Însă călcâiele crăpate pot fi cauzate şi de boli ascunse precum diabetul sau afecţiunile glandei tiroide. Aceste boli cauzează uscarea pielii şi, implicit, călcâiele vor fi şi ele afectate.
Cum ne îngrijim călcâiele


Cel mai bun remediu pentru călcâiele uscate este hidratarea intensivă, de două ori pe zi. În comerţ există produse special concepute pentru această problemă, însă orice cremă hidratantă poate ajuta la îmbunătăţirea aspectului pielii uscate.

Totodată, pentru ca produsele hidratante să aibă efect, este necesară şi exfolierea şi curăţarea pielii foarte uscate şi îngroşate, de la suprafaţa călcâielor. Acest proces poate fi realizat cu uşurinţă dacă călcâiele sunt lăsate câteva minute la înmuiat, în apă caldă cu puţin ulei de măsline.

O piatră ponce sau un gel abraziv îţi pot fi şi ele foarte utile, în cazul în care călcâiele tale sunt deja afectate. Iar unul dintre cele mai bune trucuri pentru hidratarea intensivă a călcâielor este să aplici un strat generos de cremă grasă, cum ar fi cea de gălbenele, şi să te culci apoi cu şosete de bumbac în picioare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu