Medicamentele ne pun viata in pericol

Iei pastile în speranţa că te vor pune pe picioare. Dar nu întotdeauna se întâmplă asta. Sunt situaţii în care medicamentele îţi fac mai mult rău decât bine.
Banalul paracetamol, un pericol? Paracetamolul este fără îndoială unul dintre cele mai utilizate medicamente de către români.
Nu are nevoie de prescripţie de la medic şi este luat pentru o gamă largă de afecţiuni, răceală, gripă, dar şi dureri. Luat fără recomandarea prealabilă a medicului, banalul paracetamol poate avea efecte secundare neprevăzute.
El afectează în timp funcţionarea ficatului şi a rinichilor şi poate creşte frecvenţa crizelor de astm în cazul persoanelor ce suferă de această afecţiune. Gravidele trebuie să ştie că, luând paracetamol, probabilitatea ca bebeluşul să sufere de astm sau de alte probleme respiratorii creşte cu 21%.
Calmantele pot duce la apariţia cancerului. Migrenele, durerile articulare sau crampele abdominale pot fi ameliorate cu ajutorul calmantelor, a ibuprofenul şi a diclofenacul fiind cele mai utilizate medicamente în acest sens. Însă, administrarea lor nu rămâne fără efecte secundare.
Senzaţia de greaţă, diareea şi ameţelile se numără printre cele mai uşoare neplăceri pe care le poate da ibruprofenul. Administrat în mod repetat, el creşte semnificativ riscul de cancer la sân. Diclofenacul, pe de altă parte, creşte incidenţa atacurilor de cord şi a hemoragiilor stomacale.
Antibioticele te predispun la infecţii. Adesea, răcelile, gripele sau chiar şi cele mai mici infecţii sunt tratate după ureche cu antibiotice. Administrarea lor ar trebui făcută doar cu acordul medicului specialist, în caz contrar efectele adverse nu se vor lăsa aşteptate.
Pe lângă faptul că bacteriile vor căpăta în timp rezistenţă la substanţa activă, antibioticele, în special penicilina şi amoxicilina, predispun la infecţii cu virusul herpetic sau cu candida, precum şi la inflamaţii articulare.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu