Colagenul este cea mai răspândită proteină din corpul uman şi se
găseşte în cartilagii, ligamente, tendoane, oase şi piele. Odată cu
înaintarea în vârstă (în jurul vârstei de 20 de ani), organismul tinde
să producă mai puţin colagen sau de o calitate mai slabă, ceea ce face
ca pielea să-şi piardă elasticitatea, fermitatea, începând să se lase şi
să capete riduri. De altfel, pielea este colagen în proporţie de 70%,
iar când acesta scade, se reduce şi elesticitatea pielii formându-se
ridurile.
Factorii ce cauzează scăderea cantităţii de colagen din piele sunt
multipli. Printre acestia se numără radiaţiile ultraviolete, fumatul,
stresul, un stil de viaţă dezordonat, deshidratarea, sedentarismul,
oboseala etc., dar şi rezidurile rămase de la digestia zahărului.
Pentru prevenirea apariţiei ridurilor este bine să consumăm alimente
care ajută organismul să producă proteina esenţială pielii, colagenul.
Acesta este arma-cheie împotriva ridurilor.
Alimente care ajută organismul să producă colagen
Pentru a stimula pielea să producă mai mult colagen, este indicat un
consum regulat de vitamina C, dar şi introducerea în alimentaţie a
fructelor şi legumelor bogate în vitamina C. Printre fructele şi
legumele bogate în această vitamină se numără kiwi, căpşunile,
citricele, coacăzele negre, merele, ardeiul gras, pepenii, gulia verde,
spanacul, conopida, broccoli, etc. Spre exemplu, 100 g kiwi conţin 90 mg
vitamina C, care stimulează producerea de colagen şi menţine
elasticitatea pielii.
Antioxidanţii sunt de o foarte mare importanţă în menţinerea
elasticităţii pielii. Câteva dintre alimentele bogate în antioxidanţi
care distrug radicalii liberi din organism şi protejează celulele,
stimulând totodată şi producţia de colagen, sunt: roşiile, morcovii,
soia, strugurii negri, avocado, ceaiul verde şi ciocolată neagră.
Vitamina A sau Retinolul este una dintre cele mai importante vitamine
pentru piele, stimulează dezvoltarea şi creşterea celulelor, ceea ce
duce la producerea de colagen şi elastină. Vitamina A se găseşte în mod
natural în alimente de origine animală: ouă, ficat, peşte gras (hering,
macrou, ansoa), lapte integral şi produse lactate nedegresate (smântână,
unt)
Cerealele integrale sunt una dintre cele mai bune surse de vitamine
din complexul B care stimulează regenerarea ţesutului cutanat şi previn
îmbătrânirea pielii. B-urile din cerealele integrale previn apariţia
acneei, a petelor roşii, a dermatitelor. În cerealele integrale se
găseşte de asemenea siliciu, care stimulează producţia de colagen şi
elastină în piele.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu