Între Marte şi Jupiter există o
masă imensă de milioane de asteroizi care împânzesc cerul. Sunt oare
resturile unei planete dispărute în urmă cu milioane de ani? Iată ce se
întreabă astronomii. Oare această planetă a fost locuită de fiinţe
inteligente? A explodat cumva ca urmare a unei catastrofe nucleare?
Un lucru este sigur: între Marte şi
Jupiter se învârt mini-planete de rocă în jurul Soarelui. Aceşti
asteroizi sunt cu miile. Cel mai are dintre ei, Ceres, are peste 1000 km
în diametru, adică a 12-a parte din Terra şi o miime din greutatea sa.
În 1696 matematicianul german Johann Titius a remarcat faptul că există o
anume relaţie numerică între distanţele planetelor de Soare. Ideea lui a
fost preluată şi popularizata de Johann Bode.
Imaginaţi-vă o serie de cifre de 1 şi 2
ca fiind excluse şi care vor fi dublul cifrei precedente; 0, 3, 6, 12,
24, 48, 96, etc. Se adaugă 4 la fiecare cifră. Noua cifra este: 4, 7,
10, 16, 28, 52, 100. Dacă distanţă de la Pământ la Soare corespunde
valorii 10 o putem decupa în 10 unităţi, Mercur şi Venus se vor situa
precis în poziţia 4 şi 7 din acest decupaj. Marte va fi la 15, adică
foarte aproape de 16, Jupiter la 52 şi Saturn la 95 mereu foarte aproape
de 100. Jocul este destul de surprinzător, dar este şi mai mult atunci
când ne întrebăm de ce nu este nimic la poziţia 28 a decupajului făcut
de Titius Bode…
În 1800, un grup de astronauţi din
Lilienthal, în nordul Germaniei a căzut de acord să traseze pe cer
planeta lipsă din poziţia 28. Este o primă tentativă de poliţie
astronomică! Astrologul sicilian, Giuseppe Piazzi a descoperit Ceres, un
an mai târziu. Mişcarea acestui astru este invizibilă cu ochiul liber
şi numai deplasarea sa luminoasă, noaptea, pe cer a permis de a se
detecta. În 1802 a fost localizată o a doua planetă minusculă între
Marte şi Jupiter, de către Wilhelm Olbers, care a botezat-o Pallas. După
el, planeta ar fi fost cândva mare, însă a explodat în mai multe
bucăţi.
După cinci ani s-au observat alţi patru
asteroizi în aceeaşi zona. Al cincilea va fi descoperit câţiva ani mai
târziu. La sfârşitul secolului XIX, astronomii, care dispuneau în
sfârşit de telescoape uriaşe au detectat 12 noi mini planete între Marte
şi Jupiter. Astăzi se cunosc 2-3000, iar numărul lor total este estimat
la câteva sute de mii, care se numesc centura de asteroizi.
Este curios însă faptul că ea se găseşte
acolo unde a prevăzut Titus Bode că s-ar găsi o planetă. Teoria lui
Olbers este deci reală? Aceşti asteroizi provin cu adevărat de la
explozia unei planete? O lume dispărută? Unii oameni de ştiinţă cred că
ea ar fi putut intra în coliziune cu Jupiter. Alţii că s-ar fi putut
disloca prin impactul cu o cometă. Sau ca gravitaţia masei lui Jupiter
ar fi putut smulge fragmente din această planetă.
Altă ipoteză: planeta ar fi putut dispărea din cauza unui suflu venit
din interior. S-a sugerat, mai exact, ca apele oceanelor sale s-ar fi
putut deversa brutal asupra miezului în fuziune, făcând să explodeze
ansamblul, de genul unui vulcan submarin care explodează atunci când
oceanul se deversează pe lava arzânda şi se transformă în vapori.
Academicianul rus Sergei Orloff i-a dat acestei planete numele de
Phaeton. În mitologia greacă, Phaeton este fiul zeului Soare, deci îşi
permite de a conduce puţin mai repede carul. În final, el ataca Terra
iar zeii pentru a salva oamenii, decid să îl distrugă.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu